Deși clasicismul este puternic asociat cu idealurile artistice ale culturilor romane și grecești, au existat revoluții clasice în diferitele arte din antichitate. Aceste revivaluri sunt adesea numite neoclasicism, deși caracteristicile acelor perioade sunt adesea identice sau foarte asemănătoare cu cele ale idealurilor clasice originale.
Clasicismul este adesea o reacție la un stil mai puțin formal în timpul unei perioade artistice anterioare care ar putea fi considerată primitivă pentru un revivalist clasic. Arta clasică este mai rigidă decât multe alte tipuri de artă "periodică". De exemplu, liniile drepte sunt mai abundente decât curbele; compozițiile par a fi terminate în loc să curgă de pe pânză; și universul este preferat în raport cu specificul. Rigiditatea și liniile clare ale clasicismului au generat deseori o perioadă artistică de exces, care pentru un clasicist ar părea disonantă și inutil de ornamentată. Un exemplu este arta și muzica barocă.
Mulți istorici și critici ai artei văd producția de artă ca ciclică, cu faza clasică ca punct de plecare al realizării în timpul fiecărui ciclu. Deoarece perioada originală de artă clasică este atât de apreciată, cuvântul "clasic" implică perfecțiunea, sau cât mai aproape de perfecțiunea posibilă. Deși fiecare renaștere a formelor de artă clasică împărtășește multe calități generale, fiecare perioadă neoclasică reinterpretează caracteristicile clasice pentru a se armoniza cu epoca specifică.
