IBAN și SWIFT sunt două formate standardizate pentru transmiterea tranzacțiilor între instituțiile financiare. IBAN-urile (numerele contului bancar internațional) sunt utilizate în cea mai mare parte în Europa și identifică conturile specifice peste granițele naționale. SWIFT (Societatea pentru telecomunicații financiare interbancare mondiale) identifică instituțiile. Începând cu septembrie 2014, Statele Unite, ca majoritatea lumii din afara Uniunii Europene, nu participă la IBAN.
Există peste 9.000 de instituții financiare în peste 209 de țări care participă la rețeaua SWIFT, dar doar 66 de țări participă la IBAN. Codurile SWIFT, denumite în mod oficial coduri de afaceri (Coduri de identificare a afacerii), sunt de opt până la 11 caractere, în timp ce numerele contului bancar internațional pot avea până la 34 de caractere.
O altă diferență majoră între IBAN și SWIFT este faptul că prima facilitează plățile, dar aceasta din urmă nu. SWIFT transmite doar ordine de plată, iar pentru a fi facilitat, instituțiile financiare trebuie să aibă o relație între ele pentru a face schimb de tranzacții bancare. Operațiunile IBAN sunt electronice și automate odată solicitate. Atunci când se efectuează tranzacții în zona euro unică de plată, care cuprinde întreaga Uniune Europeană, Islanda, Norvegia, Elveția și Lichtenstein, sunt necesare atât coduri SWIFT, cât și coduri IBAN, în timp ce prima identifică banca, iar cea de-a doua indică contul persoanei într- format internațional.
