Relația dintre timp și mișcare este aceea a inseparabilității conceptuale: mișcarea are loc numai în timp și timpul trece doar într-un univers în care obiectele se mișcă. În fizică, mișcarea se referă la schimbarea poziției a unui obiect prin timp. Timpul este o măsură de schimbare între două state; în universul material, schimbarea materiei are loc prin mișcare.
Mișcarea conceptual necesită timp, precum și spațiu. O stare de mișcare este definită de viteza obiectului, adică de viteza și direcția sa. Viteza este măsurată de momentul în care un obiect trebuie să treacă peste o anumită distanță. Prin urmare, mișcarea nu poate apărea într-un univers fără timp.
În mod similar, timpul necesită două stări diferite pentru a fi măsurate. Într-un univers complet nemișcat, nu ar fi logic să spunem că au trecut un al doilea, un an sau patru cvadrilioane de secole, pentru că nu există puncte de referință (două stări distincte ale mișcării aceluiași obiect) pentru a măsura timpul. >
Doar percepția mișcării nu înseamnă că timpul există. O ipoteză recentă postulează un "bloc univers" în care trecutul, prezentul și viitorul sunt puncte individuale. În acest univers, timpul nu trece: toate evenimentele sunt puncte unidimensionale. Oamenii ar percepe acest univers ca și cum timpul trecea, dar ar fi o iluzie. Acesta este motivul pentru care relația dintre timp și mișcare este cea a inseparabilității conceptuale, mai degrabă decât a inseparabilității fizice.
