Unul dintre cele mai bune exemple ale unui narator nesigur este Patrick Bateman, naratorul din romanul "American Psycho" al lui Bret Easton Ellis din 1991. Bateman descrie numeroase acte oribile în tot romanul, imaginări ale imaginației sale.
Termenul de "narator nesigure" a fost introdus pentru prima dată de către savantul literar Wayne C. Booth în cartea sa din 1961, "Retorica ficțiunii". Termenul se referă la un narator care, în mod intenționat sau neintenționat, prezintă cititorilor informații înșelătoare și nu poate avea încredere în a spune adevărul. Patrick Bateman cheltuiește cea mai mare parte a romanului care descrie crimele oribile și actele de violență, dar cititorul le poate recunoaște ca pe niște iluzii menite să comenteze natura violentă a societății moderne.
