Centrele "Nu sunt bărbați străini" ale lui James Kirkup în jurul ideii egalității globale pentru întreaga omenire. Opinia lui Kirkup despre lume este una care nu are loc pentru prejudecăți sau ură bazate pe limite rasiale sau culturale într-un cadru post-colonial.
"Nu sunt bărbați străini" a fost scrisă la sfârșitul anilor 1940, când lumea a suferit o reconstrucție masivă. Al doilea război mondial sa încheiat și puterile coloniale au fost înlăturate de dizidenți care s-au săturat de o conducere opresivă. Aproape toate aceste structuri de putere coloniale au fost înrădăcinate într-un sens al superiorității rasiale care a capturat mințile cetățenilor coloniali ai patriei. Poezia lui Kirkup acționează ca un contra-echilibru față de aceste noțiuni și speră să arate că ar trebui să ne sărbătorim diferențele, mai degrabă decât să pedepsim și să-i înrobim pe oameni pentru ei.
În prima stanză, Kirkup subliniază asemănările împărtășite de bărbații din toate națiunile. El susține că fiecare om este același sub uniforma lui, călătorește și este îngropat pe același pământ și împărtășește aceeași recoltă de recolte. El susține acest concept în cea de-a doua stanză, unde observă că toate mâinile bărbaților au aceeași capacitate de lucru. El continuă ca toți oamenii să doarmă și să se trezească în aceeași manieră și să aibă aceeași capacitate de a iubi și de a-și realiza dragostea unul altuia. Kirkup își încheie poezia spunând că ura față de alții pe motive de rasă este identică cu ura față de sine. Pentru a pune capăt poeziei, el spune că războaiele care se luptă unul împotriva celuilalt nu servesc altui scop decât să defăimeze resursele împărtășite ale omenirii, să dăuneze pământului și să polueze aerul pe care îl respiră fiecare om.
