Plantele nu simt durerea la fel ca si animalele, pentru ca nu au creierul si sistemul nervos. Cu toate acestea, există dovezi că plantele reacționează la deteriorări prin emisia de substanțe chimice sau gaze care comunică disconfort sau stres și că se adaptează cumva pentru a minimiza acest disconfort.
Deși unii oameni de știință se opun conceptului de neurobiologie a plantelor, deoarece este antropomorfism, deoarece plantele nu au neuroni, alții consideră că este o metaforă utilă a adaptabilității plantelor. În loc de creier, plantele folosesc o rețea complexă de celule sensibile pentru a aduna date din mediile lor și pentru a reacționa la acestea. Emițând un miros atunci când sunt tăiate sau mâncate, aceștia comunică cu plantele din apropiere, care sunt capabile să reacționeze la pericol prin producerea de produse chimice defensive. Un studiu recent a arătat că plantele sunt, de asemenea, capabile să comunice durerea sau stresul secetei de la rădăcină la rădăcină.
Un studiu din Germania a folosit un microfon cu laser pentru a detecta nivelul de stres în plante. Gazele pe care plantele le-au emis atunci când au reacționat la diferite stimuli au fost preluate de microfon ca sunete. Potrivit cercetătorilor, nivelurile de stres din plante au fost expuse atunci când părțile au fost tăiate în timp ce plantele strigau în durere. Oamenii de știință folosesc aceste informații pentru a elabora modalități de a monitoriza starea plantelor, astfel încât acestea să poată fi expediate din loc în loc fără putregai. De asemenea, agricultorii pot utiliza în mod teoretic monitoare de sunet pentru a detecta infestarea dăunătorilor timpurii.
