Radioul a servit ca un instrument important de comunicare în anii 1920, aducând știri și divertisment în case din întreaga țară și făcând informații mai accesibile pentru americanii obișnuiți.
Un scurt istoric
La sfârșitul secolului al XIX-lea, inventatorul italian Guglielmo Marconi a dezvoltat o tehnologie fără fir care i-a permis să trimită semnale la distanță. Entuziaștii au început să se joace cu noua tehnologie pentru a-și difuza propriile semnale, printre care un Frank Conrad, care a fost un inginer pentru Westinghouse și și-a înființat propria gară deasupra garajului casei sale. De acolo, el a îmbunătățit transmițătorul și a început să difuzeze o varietate de programe, inclusiv mesajul istoric de la sfârșitul anilor 1920, anunțând Warren G. Harding ca următorul președinte al Statelor Unite.
Guvernul federal a dat postului lui Conrad literele de apel KDKA, iar popularitatea radio-ului a început să se răspândească. Deși KDKA a dominat pentru o vreme aerul, multe alte posturi de radio au început să vadă pentru atenția publicului, suficient, astfel încât au apărut publicații care enumeră diversele stații și programe disponibile. Departamentul de Comerț al Statelor Unite a adoptat în curând noi reglementări, asigurând că emisiunile făcute publicului larg respectă standardele stabilite într-o nouă clasificare a serviciilor de difuzare. În ciuda acestor reglementări, radioul a continuat să crească până se răspândise în fiecare stat.
Unirea Națiunii
Pe măsură ce au început să difuze mai multe posturi în toată țara, radiourile au început să apară în câteva case. Radioul a permis informațiilor să se răspândească mai repede, iar americanii au putut să primească știri, muzică și divertisment oriunde în distanța de ascultare. Acest lucru a contribuit la crearea unui sentiment mai ferm al culturii americane, de vreme ce toată lumea din țară ar putea asculta aceeași programare indiferent de locul în care se aflau.
Programarea prin radio nu a fost restricționată de la distanțe, ceea ce a însemnat că oameni de câteva sute de kilometri depărtați ar putea intra în aceleași programe de divertisment sau știri. Din cauza concurenței acerbe pentru ascultători, posturile au fost în continuă lansare cu programe mai inovatoare. Difuzările au inclus povestiri scurte citite cu voce tare peste aer, opere și muzică clasică, actualizări ale piețelor de acțiuni și de pe piața agricolă și comentarii politice. Multe posturi au raportat, de asemenea, știrile, oferind cetățenilor americani informații cu privire la evenimentele importante care se petrec în întreaga țară.
Schimbarea altor industrii
Sportul are o istorie de a aduce americanii împreună, iar radioul a ajutat la schimbarea modului în care oamenii se bucurau de aceste evenimente. Deoarece stațiile puteau difuza doar sunetul, au trebuit să vină cu o nouă metodă de aducere a evenimentelor sportive în casele oamenilor. Au facut acest lucru descriind fiecare piesa asa cum sa intamplat, anuntand ce au facut jucatorii si oferind ascultatorilor iluzia ca au fost acolo la meci. Odată cu introducerea descrierilor play-by-play, radiourile au fost capabile să permită tuturor să țină pasul cu echipele lor preferate, în timp ce popularizau sportivii de la stele. Anumite figuri sportive au devenit nume de familie datorită radiodifuzorilor care descriu realizările lor în aer.
Pe masura ce radioul a devenit mai popular, industria a devenit treptat comercializata, cu agentii de publicitate achizitionand timpi de radio pentru a ajunge la milioane de clienti potentiali dintr-o data. Radio-ul a început ca o afacere non-profit, dar, pe măsură ce alte întreprinderi au început să-și dea seama de câștigul potențial, timpul de difuzare a devenit mai mult râvnit. Până la sfârșitul anilor 1920, majoritatea emisiunilor au devenit o combinație de divertisment și publicitate, cu o varietate de companii care plăteau o primă pentru a-și face publicitate între bunuri și servicii în timpul programării.
