Manualul Merck afirmă că diafragma este cel mai important mușchi implicat în respirație. În timp ce o persoană respiră și iese, diafragma se contractează și se extinde, forțând aerul să se grăbească sau să iasă din plămâni.
În conformitate cu Manualul Merck, plămânii în sine nu au structuri musculare. În schimb, se bazează pe diafragmă și mușchii din gât, abdomen și între coaste pentru a alimenta procesul de respirație. Diafragma este o foaie de mușchi groasă, în formă de cupolă, care servește drept linia de divizare între piept și cavitățile abdominale.
Institutul Național de Inimă, Plămâie și Sânge afirmă că, în timp ce o persoană inhalează, diafragma se contractă și se îndepărtează de plămâni. Această mișcare creează un spațiu mai mare în cavitatea toracică, determinând extinderea plămânilor. Aspirația creată de această expansiune face ca aerul să curgă în plămâni în care pătrunde în alveole sau saculete de aer, care servesc ca punct în care oxigenul poate intra în sânge.
Institutul Național de Inimă, Plămâie și Sânge descrie expirația ca pornind în alveole atunci când acestea sunt umplute cu dioxid de carbon care trebuie să fie expulzat din sânge și din corp. În timpul expirării, diafragma se extinde și se mișcă în sus, constrictingând cavitatea toracică. Ca urmare, aerul încărcat cu dioxid de carbon este forțat să iasă din plămâni.
