Lamarck a propus două principii generale de evoluție: moștenirea caracteristicilor dobândite și ortogeneza. Ortogeneza, care a fost discreditată de evoluționiștii moderni, este ideea că evoluția își are în mod necesar un impuls propriu, în timp ce conduce organismele la niveluri tot mai complexe. Înțelegerea modernă a biologiei a eliminat această noțiune ca fiind teoretic nesănătoasă, observând că organismele timpurii nu puteau deveni mai puțin complexe decât erau deja. Apariția aparentă spre o complexitate sporită este, prin urmare, în mare măsură un artefact al altor factori în evoluție.
Moștenirea trăsăturilor dobândite a fost propunerea de semnătură a lui Lamarck. Dacă ar fi adevărat, ar însemna ca speciile să evolueze prin mecanismul indivizilor care se străduiesc să dezvolte o trăsătură unică, cum ar fi un gât mai lung sau mușchii mai puternici, și apoi trecând de-a lungul acelei trăsături îmbunătățite la descendenți prin intermediul unui mecanism necunoscut. Dar articularea lui Darwin a selecției naturale a oferit o explicație alternativă a diversității, cea a supraviețuirii nonrandom și sa dovedit a fi mult mai exactă decât lucrarea lui Lamarck.
