Ipoteza de feedback facial este ideea că expresiile tale faciale pot avea un efect asupra experiențelor tale emoționale. Această idee a fost inițial propusă de Charles Darwin, care a sugerat că schimbările fiziologice cauzate de emoții ar putea provoca și emoții.
Pe măsură ce sa dezvoltat ca o ipoteză, au început să apară două variații posibile. Primul, propus de Darwin și susținut ulterior de un studiu realizat de McCanne și Anderson, a sugerat o corelație slabă între mișcările fiziologice ale feței și răspunsurile emoționale. Mai degrabă decât provocând o emoție, schimbările fiziologice pot suprima sau excita emoțiile care sunt deja prezente. Studiile lui McCanne și Anderson au implicat instruirea subiecților de testare pentru a-și modifica tensiunea musculară în timp ce priveau scene neplăcute. A fost verificată o ușoară schimbare emoțională datorită expresiilor faciale.
Cealaltă variantă a teoriei este că feedback-ul feței în sine poate crea o emoție. Acest lucru nu a fost verificat în aceeași măsură în care a avut prima variantă.
Cea mai mare parte a sprijinului pentru ipoteza feedback-ului facial vine de la studiile realizate la sfarsitul anilor 1900, inclusiv studiile lui Ekman, Levenson si Friesen in 1983 si Lundqvist si Dinberg in 1995. Ambele studii au implicat masurarea schimbarilor subtile in exprimare si schimbări ulterioare în emoție.
