Povestea lui Pardoner, din "Canterbury Tales" a lui Geoffrey Chaucer, arată cititorului că Pardonerul este nu numai corupt, ci și mândru de profunzimile morale pe care le-a atins. El a venit să iubească confortul care provin din banii pe care îi plătește pentru iertarea păcatelor altora.
În Evul Mediu, un iertator era un laic sau un cleric al cărui slujbă trebuia să călătorească în jurul valorii de strângere de bani pentru Biserică prin acordarea de indulgențe sau iertare pentru păcatele anterioare, de la papă la contribuabili. După cum s-ar putea să ne imaginăm, a existat o mulțime de spațiu pentru corupție în acest tip de afacere. Pardonerul este destul de deschis în legătură cu viața sa ipocrită, în timp ce îi spune povestea celorlalți pelerini care călătoresc. El trece printr-o rană împotriva unor astfel de păcate, cum ar fi jurământul, băutul, jocurile de noroc și mâncarea la exces, dar imediat după ce își dă poziția "oficială" împotriva jurământului, jură înainte de a începe partea principală a povestii sale.Chiar dacă Pardonerul îi spusese deja călătorilor săi că relicvele sale sunt falsuri, obiceiurile sale de povestiri preiau și își scoate mărfurile. El oferă prima șansă să sărute moaștele către gazdă, arătând că păcatul din viața gazdei a fost în mod clar cel mai mare. Această îndrăzneală, după toată ipocrizia sa, arată adâncimile morale la care a coborât Pardonerul.
