Muzica de ritm și blues a apărut în anii 1940, când artiștii afro-americani au combinat structurile de cântec în stil blues și instrumentația jazz cu sunetul mai puternic al chitarelor și basului. Noul sunet distinctiv al formatului R & a promovat plata pentru dezvoltarea rock-roll-ului în anii 1950, sufletul în anii 1960, funk în anii 1970 și hip-hop în anii 1980. Până în anii 1990 și 2000, R & B a fost strâns asociată cu muzica hip-hop, iar melodiile R & B au apărut și în topurile pop.
Rădăcinile muzicii R & B datează din anii 1920, când afro-americanii au migrat din mediul rural în orașe mari. Această migrație a adus împreună muzicienii afro-americani și a creat o audiență largă pentru muzica lor, ceea ce a dus la popularitatea jazz-ului și a blues-ului.
Până în anii 1940, artiști precum Louis Jordan au combinat aspecte legate de jazz și blues și au încorporat instrumente noi și bate mai grele. Jurnalistul de muzică Jerry Wexler a inventat termenul "ritm și blues" pentru noua muzică. O bandă tipică R & B din anii 1940 până în 1970 cuprindea una sau două chitare electrice, un bas electric, unul sau două saxofoane, un pian și tobe. Artiștii cubanezi au influențat artiștii americani R & B în anii 1950, făcând forma mai distinctivă, în timp ce artiștii R & B afro-americani au influențat benzile de rock alb. În anii 1970, R & B se referă la diferite genuri, cum ar fi soul, disco și funk
Contemporanul R & B este caracterizat printr-o producție mai lustruită și poate elimina pianul și saxofonul. Vocalele și bătăile au o performanță mai mare, în special datorită prevalenței hip-hop-ului. Începând cu anii 1990, artiștii R & B au colaborat frecvent cu artiști hip-hop, blurând liniile dintre cele două genuri.
