Poemul "Copaci" de Alfred Joyce Kilmer este despre perfecțiunea naturii în comparație cu ceea ce omul creează. Începe poemul cu liniile: "Cred că nu voi mai vedea niciodată un poem minunat ca un copac", stabilind această mentalitate încă de la început.
El continuă în poezie să dea detalii despre copac și locul său în natură. El personifică arborele în următoarele două linii ca un copil care primește hrană de pe pieptul mamei sale, indicând modul în care natura interacționează cu părțile sale.
Cea de-a treia stanză ilustrează copacul ca pe umerii lui Dumnezeu, ajungând la El cu brațe (ramuri) în rugăciune. Această linie arată relația copacului ca parte a naturii cu creatorul său și dependența de El.
Următoarele două stanzas vorbesc despre copac în diferite anotimpuri. În timpul verii, se spune că poartă un "cuib de robini în părul ei", demonstrând că pomul dă înapoi naturii oferind o casă pentru alte creaturi. Poezia vorbește și despre coexistența copacului cu natura în forme de zăpadă și ploaie.
În finalul filmului, Kilmer își întărește părerea despre contribuțiile sale, pe măsură ce se compară cu imaginea mai mare. El își micșorează poezia ca o lucrare de bază, adăugând că "numai Dumnezeu poate face un copac."
Credința lui Kilmer și dragostea lui față de natură sunt evidente în poemul "Copacii". Sa oferit voluntar să servească în Primul Război Mondial și a fost ucis în acțiune. Popularitatea acestui poem a continuat să crească după moartea sa, iar o parte a pădurii naționale din Carolina de Nord poartă numele său.
