Teoria universului pulsatoriu, care este mai cunoscut sub numele de teoria universului oscilant sau ciclic, prevede că universul trece prin cicluri regulate de expansiune și distrugere. Această teorie este creditată Albert Einstein. /p>
În modelul ciclic, universul începe cu un "bang mare" și se termină cu o "criză mare". După Big Bang, universul se extinde până când forțele gravitaționale îl forțează să se oprească. În acest moment, universul se contractează până când se implodează într-o singularitate. O singularitate gravitațională este un punct în care forțele gravitaționale sunt infinite. După ce se produce această contracție, ciclul începe din nou cu un nou bang mare.
Teoriile originale ale universului ciclic sunt în conflict cu legile stabilite de termodinamică, care afirmă că entropia într-un sistem poate crește numai. Prăbușirea universului într-o criză mare are ca rezultat pierderea entropiei. Modele mai noi rezolvă această problemă prin factorizarea energiei întunecate, a unui tip de energie care nu a fost încă descoperită în timpul lui Einstein.
Această teorie nu este teoria acceptată în prezent despre originea și sfârșitul universului, ci explică unele deficiențe ale altor teorii. Cel mai important este rezolvarea problemei stării termice: cum începe universul la o temperatură atât de ridicată. În teoriile ciclice, implozia întregii materii și a energiei din univers într-o singularitate produce energia necesară pentru a iniția un bang mare.
