Potrivit cărții lui Dorothy Dinnerstein "Sirena și Minotaurul", hibrizii umani-animale, cum ar fi sirenele, simboliza modul în care oamenii erau atât de distinși, cât și de animale asemănătoare. În artă și literatură, sirenele au fost portretizate drept seductoare mortale, admirau bărbații cu frumusețea lor și i-au ispitit la moartea lor, simbolizând atât frica sexualității feminine, cât și o lecție de moralitate asupra fructelor interzise.
În Roma antică, biserica folosea sirene ca icoane de curve și curve, portretizând relele poftei. Au reapărut în timpul epocii medievale, cu cozi de pești care evocă scara șerpilor, creând o legătură între sirene și păcatul original. În literatura de specialitate, poveștile despre sirene care se îndrăgostesc de oameni și căutând suflete au fost de multă vreme populare și au fost folosite pentru a-și exprima nemulțumirea față de biserică și pentru a critica deficiențele societății.
Cea mai faimoasă sirenă, imortalizată în lucrările "Little Mermaid", a lui Hans Christian Andersen, reprezintă unificarea acestor teme evolutive. Ca o sirenă, personajul principal este inerent sufletesc; căutarea ei pentru un suflet este reprezentată de căutarea ei pentru iubitul ei bogat uman. Când o sperie, tăria și tăria sirenei îi îngăduie totuși să se sfârșească, în timp ce ea este înălțată în martiriu. În poveste, sirena reprezintă o pasiune sortită și este o femme fatală subminată care moare tragic și frumos.
