Poezia "Bonsai" de Edith Tiempo se referă la dragoste și la modul în care oamenii îmbracă anumite obiecte cu dragoste pentru o persoană, iar aceste obiecte devin simbolul iubirii. Edith Tiempo își începe poemul descriind ce face ea cu dragoste. Ea îl îndoaie ca să o facă mai mică, astfel încât să o poată păstra într-o cutie, cu un post gol sau cu un pantof. Pentru că dragostea este un concept abstract și nu are formă fizică, ea vorbește în mod evident despre obiecte.
Cu toate acestea, nu este dragostea față de obiectele în sine că această poezie se referă. Este vorba mai degrabă despre modul în care dragostea pentru o persoană sau un loc poate fi cel mai bine atins printr-un obiect care îi evocă.
Aceste obiecte sunt ușor de păstrat și, prin urmare, ele devin păzitor al memoriei și al iubirii care este ținută pentru persoana respectivă. Într-un fel, ele sunt o manifestare fizică a iubirii, deoarece ele pot fi ținute și atinse, și ele rămân constante în formă. Deci, chiar dacă dragostea în sine se estompează, obiectul rămâne și este o dovadă a dragostei care a fost experimentată. Mai mult, este dovada că dragostea este reală, deoarece aceste obiecte sunt concrete și nu abstracte. Din cauza lor, ea este sigură că dragostea durează până când lumea se termină.
