Limba figurativă în "Hamlet" a lui William Shakespeare este un limbaj simbolic sau metaforic folosit de dramaturg pentru a exprima motivațiile, sentimentele și acțiunile personajelor. O astfel de limbă este folosită cel mai efuziv și poticnic de personajul principal Hamlet, dar este de asemenea utilizat pe scară largă de alte personaje precum Ophelia, Gertrude, regele Claudius, Polonius și fantoma tatălui prințului Hamlet.
Limba figurativă este eficientă din cauza modului în care ea sugerează bogat esența unui personaj, fără a preciza lucrurile în mod direct, care este dramatic greoaie și lipsită de tensiune. De exemplu, atunci când Hamlet se simte atât suicidar, cât și apatic cu privire la urmărirea lui, el nu spune: "Oh, aș vrea să mor doar aici". Acest lucru ar fi uitabil, nu dramatic și obișnuit. În schimb, el spune: "Oh, că această carne prea solidă s-ar dezgheța, se va topi și se va rezolva într-o rouă."
Prin expresivitatea acestui limbaj figurativ, audiența nu numai că are semnificația intenției inițiale, ci și o serie de alte sugestii despre caracterul lui Hamlet, cum ar fi disconfortul față de ființa lui prezentă, "carnea prea prea solidă" magia repetitivului "prea"), noțiunile sale romantice (sinuciderea exprimată în imagini frumoase, natura-inspirată) și o serie de alte expresii ale caracterului său.
În mod asemănător, când Hamlet face clar cazul mamei sale, în comparație cu unchiul său și tatăl său, el nu declară că unul este exemplar, iar celălalt e deșert, sau chiar că unul este Dumnezeu și celălalt este pur și simplu un rand nimeni. În schimb, după cum a subliniat No Sweat Shakespeare, Hamlet a condus acasă absurditatea alegerii mamei sale de unchiu asupra tatălui său, comparând "Hyperion cu un satyr". Doar un nebun ar compara zeul puternic cu creatura plină de pădure. Deci, în afară de a face cunoscută diferența publicului, Hamlet îi numește pe mama lui un nebun fără să o facă în mod direct. O asemenea profunzime și bogăție este imposibilă în limbajul non-figurativ.
