Contrabassonul, clarinetul bass, piccolo, xylofonul, harpa, acordeonul și arpeggione au fost introduse în epoca romantică. Aceste instrumente au permis compozitorilor să surprindă emoțiile pe care voiau să le exprime în muzica lor.
Perioada romantică a văzut introducerea de noi instrumente care au venit să definească epoca. Arpeggione, un violoncel în formă de chitară cu 6 fire, care a fost jucat cu un arc, a fost inventat în 1823 și a fost folosit în mod regulat în multe piese muzicale din epoca romantică. Alte instrumente, precum tuba de bas, saxofonul și trompeta cu trei supape, au fost create și popularizate în timpul erei romantice.
Unele instrumente, inclusiv clopotele, triunghiurile și celestas, au devenit mai des întâlnite în epoca romantică, deoarece acestea au contribuit la crearea de peisaje muzicale colorate. Multe dintre aceste instrumente au fost în jur de secole, dar nu au fost folosite în mod regulat pentru că nu au respectat standardele structurale stabilite în epoca clasică a muzicii. Compozitorii din epoca romantică au considerat că aceste standarde sunt prea rigide, motiv pentru care mulți dintre aceștia au ales să introducă noi instrumente.
O piesă de epocă romantică care captează cel mai bine utilizarea acestor instrumente este "Spărgătorul de nuci" al lui Ceaikovski, care combina sunetele unui clarinet de baschet și de bas, pentru a crea un cadru amețitor în faimoasa "Dansul Zăpezii Prunei de Zahăr".
