Programarea structurată, cum ar fi utilizarea limbajului de programare C, necesită mai multă memorie a computerului. Un program dezvoltat folosind abordarea structurată poate funcționa prost atunci când numărul de module din el depășește un anumit interval. Abordarea este redusă spre rezolvarea unei probleme specifice și nu are avantajele programării orientate pe obiecte, care este o metodă orientată pe larg.
Programarea structurată nu este potrivită pentru dezvoltarea programelor mari și nu permite reutilizarea nici unui set de coduri. Acesta este implementat prin rafinarea treptată a funcționalității, ceea ce duce la o structură instabilă și la o execuție slabă a funcțiilor, acțiunilor sau controlului. Astfel de slăbiciuni fac ca programatorii să fie nevoiți să exploreze tehnici de programare care se concentrează pe structurile de date și nu doar pe structurile de control.
Metoda urmează o abordare de sus în jos; prin urmare, nu reușește să abordeze provocările sistemelor din viața reală, care nu au un singur top. Programarea orientată pe obiecte este preferată deoarece, spre deosebire de alternativa structurată, permite programatorilor să treacă din orice punct, cum ar fi mijlocul, spre sfârșitul sau fundul unui program. Codurile sale sunt reutilizabile într-un program.
Programarea structurată are punctele sale forte, cum ar fi ușor de utilizat cu scheme de diagramă și de rupere în componente mai mici. Abordarea este ușor de testat și corectat modulul de modul. Este ușor de întreținut.
