Rețelele celulare de acces cu coduri de divizare cu coduri oferă o lărgime de bandă mai mare decât rețelele globale de comunicații mobile din aceeași generație și nu suferă de o frecvență obișnuită comună în rețelele GSM, ceea ce duce la o calitate a apelurilor mai ridicată. Telefoanele CDMA sunt de asemenea blocate într-o rețea specifică, o caracteristică avantajoasă pentru furnizorii de servicii, dar incomod pentru clienți.
Diferența principală dintre tehnologiile CDMA și GSM este că telefoanele CDMA folosesc un protocol de transmisie care codifică mai multe apeluri într-o singură explozie de date și le trimite toate simultan, în timp ce rețelele GSM transmit un singur apel simultan și comută rapid între apeluri către mai multe apeluri simultan. Prin urmare, rețelele CDMA permit o comprimare mai bună a datelor și o transmisie de calitate superioară rețelelor GSM.
Cu toate acestea, rețelele GSM au suferit o dezvoltare semnificativ mai mare decât tehnologiile CDMA, în mare parte deoarece rețelele GSM sunt utilizate în cea mai mare parte a lumii, în timp ce rețelele CDMA sunt utilizate în principal de companiile nord-americane. Toate rețelele celulare de generația a patra se bazează pe standardul GSM, în timp ce rețelele 4G nu utilizează tehnologii CDMA. Deși calitatea generală a apelurilor CDMA este mai bună decât cea a apelurilor efectuate pe o rețea GSM similară, calitatea și lățimea de bandă disponibile pe o rețea GSM 4G depășesc cea a rețelelor 3G CDMA avansate.
