În timp ce ideea de bază a ficțiunii ca falsă și non-ficțiune ca adevărul este adevărată pentru toate genurile, există unele care se încadrează în mijlocul contrastului strict. De exemplu, non-ficțiunea creativă implică evenimente reale, dar detaliile sunt adesea exagerate pentru efect dramatic. Memoriile pot cădea atât în ficțiune, cât și în ficțiune, în funcție de cât de înrădăcinată este adevărul în poveste.
Multe dintre lucrările non-fictive, în timp ce sunt înrădăcinate practic în adevăr, au o prejudecată, ceea ce înseamnă că cititorul sau privitorul nu ar trebui să ia povestea la valoarea nominală. Biografiile, autobiografiile și documentarele sunt câteva exemple de non-ficțiune care adesea au o agendă care îi determină pe creator să îndoaască adevărul pentru a se potrivi viziunii sale.
Există, de asemenea, ficțiune istorică care se concentrează asupra evenimentelor reale, dar ficționează anumite aspecte ale povestirii. De exemplu, o carte despre revoluția americană care urmează unui grup cunoscut de soldați este înrădăcinată de fapt. Cu toate acestea, multe lucruri, cum ar fi gândurile interne, dialogul extern și evenimentele exacte, sunt imposibil de știut; aceste detalii sunt deseori preluate de autor. Aceste linii neclarite între ficțiune și non-ficțiune sunt ușor de ignorat, dar sursele non-fiction citează de obicei și nu includ scenele create separat de surse și de adevărul cunoscut. Cu excepția cazului în care o sursă afirmă clar că se bazează pe fapte reale, conținutul trebuie considerat fictiv.
