3GLs (limbi de programare de generația a treia) sunt clasificate ca limbi procedurale, deoarece instrucțiunile programului sunt orientate spre procedură și conțin o serie de pași care nu numai că spun computerului ce trebuie să facă, ci cum să o facă. Pe de altă parte, 4GL-urile (limbile de programare de generația a patra) sunt limbi fără procedură; ele permit utilizatorilor și dezvoltatorilor să scrie programe care specifică doar ce ar trebui să facă computerul și nu modul în care este destinat să facă acest lucru.
Limbile de a treia generație sunt, de asemenea, cunoscute ca limbi de nivel înalt, în timp ce limbile de generația a patra sunt uneori numite limbi de programare foarte înalte. Atunci când se generează instrucțiuni 3GL, se generează un volum mare de instrucțiuni pentru limbajul de asamblare și pentru limbajul mașinii. Datorită complexității reduse, o limbă de generația a patra necesită doar aproximativ zece procente din declarațiile pe care le impune o limbă de generația a treia pentru a îndeplini o sarcină similară.
Complexitatea redusă a limbilor de a patra generație a sporit și numărul de profesioniști care pot lua parte la dezvoltarea de software. Cele mai multe 4GL-uri sunt asociate cu procesarea datelor și bazele de date; ele reflectă limbajul folosit de profesioniștii domeniului pentru a formula secvențe și reguli de procesare a afacerii, facilitând astfel dezvoltarea eficientă a sistemelor orientate spre mediul de afaceri. Majoritatea limbilor generaționale orientate spre date sunt bazate pe SQL (Language Structured Query Language). Java, C și C ++ sunt exemple comune ale limbilor de generația a treia. Codul la nivel înalt este de obicei introdus în 4GL-uri pentru a introduce o logică specifică a sistemului.
