DNS, care reprezintă "Sistemul de nume de domeniu", funcționează ca o agendă telefonică care convertește un nume de domeniu sau un nume de site într-o adresă de protocol Internet, un număr unic care identifică fiecare dispozitiv dintr-o rețea. DNS permite utilizatorilor să caute un site Web sau să trimită un e-mail printr-un nume memorabil, în loc să fie nevoit să-și amintească și să introducă adresa IP.
De exemplu, oricine are o conexiune de internet activă, poate pur și simplu tasta "facebook.com" într-un browser Web pentru a ajunge pe site-ul Facebook. Computerul se conectează mai întâi la un server DNS pentru a căuta adresele IP de pe Facebook, dintre care una este 69.63.181.15. Acest proces se numește rezoluție nume DNS. Apoi, computerul comunică cu serverul corespunzător adresei IP, permițând utilizatorului să vadă site-ul Facebook. Un browser de internet poate căuta în continuare un site folosind adrese IP, dar nume de domenii precum Facebook.com sau Google.com sunt mult mai ușor de memorat decât un șir de numere.
Originile DNS datează din epoca ARPANET, când Stanford Research Institute a păstrat o bază de date cu numele de server și adresele numerice corespunzătoare într-un fișier hosts.txt. Pe măsură ce rețeaua a crescut rapid, procesul a trebuit să fie automatizat. Acest lucru a deschis calea pentru dezvoltarea primelor servere DNS.
